Ce pot face părinții pentru a-i determina pe copii să ajute în casă

De ce multor copii nu le place să ajute în casă?

În trecut, era normal ca cei mici să ajute sau chiar să fie nevoiți să ajute în gospodărie, fie că lucrau la fermă, fie că aveau grijă de frații mai mici. Dar, în zilele noastre, în multe familii implicarea copiilor nu mai este o chestiune firească. Iar aceasta este o problemă, după cum subliniază autoarea canadiană Michaeleen Doucleff în cartea sa „Aveți mai multă încredere în copii. Secretele educaționale ale culturilor indigene".


Ea critică faptul că, în ultimele decenii, cultura occidentală a creat două lumi: lumea adulților, care include treburile casnice, și lumea copiilor, în care aceștia au propriile jucării, mâncare cât cuprinde și divertisment constant din toate părțile. Dar acest lucru are consecințe. Dacă copiii nu sunt familiarizați cu lumea adulților, atunci când pleacă de acasă vor fi complet dependenți. În loc să învețe cum să conducă o gospodărie și o viață de adult cu responsabilități, acești copii și tineri învață că sunt mici VIP-uri care nu trebuie să contribuie la viața de familie. Așadar, la întrebarea „Ar trebui să ajute copiii în gospodărie?", răspunsul lui Michaeleen Doucleff este: Da, absolut.

Cum îi puteți motiva pe copii să ajute în gospodărie?

Vestea bună este că cei mici nu au nevoie să fie încurajați să ajute, pentru că o fac de bunăvoie de unii singuri. (De altfel, studiile au demonstrat comportamentul cooperant al copiilor mici). Părinții copiilor mici știu acest lucru - odrasla lor este dornică să îi imite pe mami și pe tati. Acest lucru se datorează faptului că cei mici au o dorință înnăscută de a simți că aparțin. Prin faptul că li se permite să contribuie la gospodărie, ei își consolidează atât legătura cu familia, cât și încrederea în sine.


Dar cum rămâne cu copiii un pic mai mari? Potrivit lui Michaeleen Doucleff, sunt necesare mai ales trei „ingrediente" pentru ca aceștia să ajute în gospodărie: în primul rând, un sentiment de legătură între copil și părinți. În al doilea rând, un sentiment de autonomie: copiilor le place să decidă singuri dacă vor să ajute sau nu. Și în al treilea rând, un sentiment de competență: copilul dorește ca aportul său la comunitatea familială să fie recunoscut.

Ce ar trebui să evite părinții

Toate acestea par simple, dar aici îi pândesc pe părinți greșelile: de exemplu, lauda nu îl ajută pe copil să se simtă apreciat, explică Doucleff. În cele mai multe cazuri, este suficient să dați din cap cu atenție și recunoștință față de copil. Cei care doresc neapărat să laude verbal pot face acest lucru cu moderație și într-un mod care să sublinieze o valoare generală („Începi să înveți să fii de ajutor.") sau să sublinieze cât de matur este copilul („Devii cu adevărat un băiat mare.").


Recompensele sau pedepsele sunt, de asemenea, contraproductive. Dimpotrivă, ele slăbesc impulsul interior al copilului de a se dovedi un membru valoros al familiei prin ajutor. Este mai bine să subliniați copilului cât de important este ajutorul pentru familie. În acest fel, părinții transmit: „Toată lumea ajută împreună și face un efort pentru ca locuința noastră să fie un loc frumos în care ne place să ne petrecem timpul.”

O altă capcană în care părinților le place să cadă și care îi împiedică pe copii să ajute în casă: corectarea copilului în ceea ce face. În schimb, mama și tata ar trebui să se abțină în cazul în care rezultatul nu este cel dorit sau dacă urmașul găsește o soluție la o problemă diferită de a lor. Pentru că și adulții pot învăța de la copii!


Un alt lucru care nu este util pentru a-i motiva pe copii să ajute în casă este să-i forțăm să ajute. Sfatul lui Doucleff în acest caz: începeți pur și simplu activitatea și așteptați să vedeți dacă se va alătura și copilul.

Este un plan de gospodărie util pentru a-i face pe copii să participe la activități?

De altfel, un plan de gospodărie nu este util pentru a-i face pe copii să ajute în casă. În cartea sa, Michaeleen Doucleff explică acest lucru astfel: un plan de gospodărie atribuie sarcinile care trebuie îndeplinite unei anumite persoane. Cu toate acestea, scopul (deși îndepărtat) este ca adolescentul să se simtă responsabil nu numai pentru sarcinile care îi sunt atribuite. Mai degrabă, ar trebui să perceapă singur ce sarcini casnice trebuie făcute și apoi să le facă fără să i se ceară acest lucru. Desigur, aceasta este deja următorul nivel. Dar practica timpurie își va da roadele în cele din urmă.

Ce sarcini casnice sunt adecvate vârstei?

Cel mai bun mod în care copiii învață cum să ajute în casă este să o facă ei înșiși, nu prin explicații interminabile. La început, vor exista deseori incidente, dar, în timp, copiii vor deveni un sprijin real pentru părinții lor. Așa că, în loc să vă enervați că copilul de doi ani împrăștie pe podea fiecare obiect din coșul de rufe, recunoașteți și bucurați-vă că cel mic manifestă interes pentru această activitate.

Indiferent care este sarcina, un copil nu trebuie niciodată descurajat să ajute. În cazul în care sarcina este încă prea dificilă, părinții pot face două lucruri: fie împart sarcina în sarcini mici, ușor de gestionat, fie îi cer copilului să privească și să învețe.

Sfaturi pentru un ajutor adecvat vârstei copiilor de până la șase ani

• Întrebați copilul din când în când dacă ar vrea să ajute, dar nu exagerați. O dată pe zi este o regulă bună.
• Chiar și copiii mici pot face acest lucru: să aducă ceva, să care ceva ușor la cumpărături, să amestece în cratiță, să taie legume, să țină ușile deschise sau închise, să aprindă sau să stingă lumina.
• Activitățile ar trebui să fie fezabile pentru copil și să nu fie „inventate", ci să contribuie cu adevărat la gospodărie. În mod ideal, activitățile trebuie realizate împreună.
• În plus, instrucțiunile pentru copil trebuie să fie foarte specifice. În loc să-i spuneți: „Te rog să faci ordine în camera ta!", este mai bine să-i cereți copilului: „Te rog să strângi cărțile de pe jos și să le pui la loc pe raft!

Sfaturi pentru un ajutor adecvat copiilor mai mari

• Dacă un copil mai mare nu obișnuiește să ajute, el sau ea poate învăța în continuare să facă acest lucru - în pași mici. Aici este nevoie de răbdare.
• Dacă sunteți atenți la preferințele copilului și la abilitățile sale în creștere, este mai probabil să aveți la îndemână un mic ajutor dornic să contribuie.
• Dacă odraslele sunt deja ajutoare „avansate", puteți începe prin a nu le mai stabili sarcini concrete, ci prin a îi încuraja indirect să ajute. De exemplu, spunând: „Castronul de mâncare al pisicii noastre este gol". Sau: „E timpul să pregătim cina". Un copil atent și serviabil va ști apoi de unul singur ce trebuie să facă.

Ce puteți face dacă un copil refuză să vă ajute?

În ciuda tuturor acestor sfaturi utile, se poate întâmpla, desigur, ca un copil să refuze să ajute în casă. Poate fi pentru că nu au fost nevoiți să o facă încă sau pur și simplu pentru că au o zi proastă. Ce trebuie făcut? Și în acest caz, Michaeleen Doucleff are răspunsul. În primul rând, ea susține că nu trebuie să forțăm copiii. Forțarea dăunează comunicării dintre părinți și copil și duce la conflicte - dar cu siguranță nu la ajutorarea copiilor în gospodărie.

Cu toate acestea, dacă un copil (mai mare) nu vrea să participe deloc la gospodărie, părinții pot și ar trebui să abordeze acest lucru - de exemplu, într-un mod amuzant: „Nu fi prea util". Sau arătând consecințele nerespectării acestui lucru: „Nu vrei să-ți ridici rufele murdare de pe jos și să le pui în coșul de rufe? În curând nu vei mai avea nimic de îmbrăcat."

De asemenea, copilului i se poate explica clar că ajutorul are avantaje nu numai pentru el, ci și pentru întreaga familie: „Nu ai fost de mare ajutor astăzi când am făcut curățenie. Dacă ne-ai fi ajutat, am fi terminat cu toții mai repede." Mai ales în cazul copiilor mai mari, atrage atenția asupra lipsei lor de maturitate: „Nu ai ajutat pentru că ești un copil mic?". Pentru că copiilor le place să se considere „adulți" - iar asta include asumarea responsabilităților în gospodărie.