Fiți mai fericiți împreună cu cei dragi
În filmul „Into the Wild", Christopher McCandless, care a renunțat la școală, experimentează singurătatea și trage o concluzie simplă: „Fericirea este reală doar dacă o împărtășiții". O fi doar invenții? Nu chiar, pentru că filmul se bazează pe evenimente reale din jurnalul celui care a abandonat școala.
7 sfaturi care vă fac de două ori mai fericit
1. Bucuria împărtășită este o bucurie dublă
Reluarea experiențelor semnificative din punct de vedere emoțional le reactivează pe acestea în creier. Și, odată cu ele, și sentimentele poț fi simțite din nou. Fiecare povestire întărește conexiunile din creier și le face mai ușor de reținut în viitor. Așadar, atunci când vorbiți cu alții despre amintiri plăcute, vă consolidați sentimentele plăcute și le transmiteți celorlalte persoane bucuria.
2.Buna dispoziție este contagioasă
Oamenii își influențează reciproc stările de spirit. Dacă cineva de la locul de muncă este într-o dispoziție proastă, sentimentele se răsfrâng asupra tuturor celorlalți. Cel mai contagios sentiment este frica, deoarece emoțiile negative se transmit mai repede și mai intens. Pentru a răspândi energii bune, nu trebuie să faceți nimic special. Fiți pozitivi și ocupați-vă de propria fericire, apoi îi veți „infecta” automat pe cei din jurul dumneavoastră.
3. Compasiune...
Cu siguranță preferăm cu toții să vorbim despre experiențe frumoase. Dorim (inconștient) înțelegere și compasiune din partea omologului nostru, atât pentru bucurie, cât și pentru tristețe. La urma urmei, ne dorim ca cei dragi să fie fericiți pentru noi și alături de noi. Dacă reacția emoțională așteptată nu se materializează, ne distanțăm și valoarea timpului petrecut împreună scade. Căci compasiunea este un factor esențial, care întărește legătura de atașament.4. ...în loc de milă
Oricât de bine intenționați ați fi, propozițiile de genul „Nu e chiar așa de rău" nu îi ajută pe ceilalți să iasă din starea lor de spirit proastă. Indirect, puneți la îndoială starea emoțională a persoanei, ceea ce o face să încerce să vă explice din nou suferința sa. De multe ori, acesta este exact modul în care deveniți conștienți de noi puncte negative. Mai bine recunoașteți durerea celeilalte persoane. Și apoi poate îi redirecționați atenția către alte lucruri. Cel mai mare ajutor este oricum faptul că sunteți acolo cu inima și asculați.De ce renunțarea și diversitatea vă pot face fericit
5. Mai puține lucruri vă pot face fericiți
Cuvântul cheie: minimalism. Pentru a scăpa de supraîncărcarea de produse, stimuli și alegeri, adepții minimalismului tânjesc după o viață simplă, cu accent pe lucrurile esențiale pentru a deveni mai fericiți. A deține mai puțin și a trăi mai mult vă poate face foarte fericit.
6. Timp de calitate singur
Cel mai frumos lucru într-o relație este timpul pe care îl petrecem împreună cu persoana pe care o iubim. Dar poate apărea în acest proces un sentiment de sațietate? De fapt, relația dumneavoastră va dura mai mult dacă aduceți în mod regulat varietate în viața dumneavoastră de cuplu. Ce-ar fi să faceți ceva singur din când în când?7. Încercați ceva nou mai des în cuplu
Ritualurile de zi cu zi, cum ar fi să mâncați împreună și să mergeți pe traseul preferat la o plimbare de duminică, vă unesc pentru că ați creat ceva împreună. Dar este, de asemenea, frumos să încercați noi activități împreună ca un cuplu. Poate fi vorba de sporturi noi, excursii sau o pizzerie nouă. Dacă până la urmă nu a fost atât de bine, veți avea povești amuzante de care să vă amintiți împreună. Pe termen lung, amândoi veți avea parte de mai multă bucurie și satisfacție.