Active Beauty
Sfaturi de la moașă: ce ajută la problemele de alăptare?
timp de citire: min
Perioada post-partum

Sfaturi de la moașă: ce ajută la problemele de alăptare?

Majoritatea femeilor însărcinate își imaginează că alăptarea este armonioasă și ușoară. Cu atât mai mare este dezamăgirea și disperarea resimțite frecvent de tinerele mame atunci când se confruntă brusc cu mameloane dureroase și alte probleme. Dar, cu sprijin profesional, problemele de alăptare pot fi ținute sub control. Am stat de vorbă cu o moașă despre cele mai frecvente dificultăți care apar în perioada de început.
Christina Kulle, moașă șefă la spitalul Klagenfurt și coordonatoare a reprezentanței la nivelul regiunii Carintia a Asociației moașelor din Austria, dorește să încurajeze mamele care au născut recent: „Problemele de alăptare nu reprezintă un motiv pentru înțărcare. Bineînțeles că se aplică următorul principiu: dacă nu mă mai pot împăca deloc cu mine însămi, atunci se justifică să renunț la alăptare. Dar, în marea majoritate a cazurilor, problemele de alăptare pot fi rezolvate cu bine.”

Pot fi prevenite problemele de alăptare?

Primul sfat al expertei este: fiecare viitoare mamă ar trebui să învețe despre alăptare chiar din timpul sarcinii, de exemplu la un curs prenatal sau în cadrul unui curs de pregătire pentru alăptare. „Cu toate acestea, o mare parte dintre informații rezultă pur și simplu din învățarea practică. De aceea, ar trebui să fiți asistată de o persoană de specialitate la primele mese oferite copilului prin alăptare“, susține experta. „Moașa urmărește dacă alăptarea decurge corespunzător și dacă gura bebelușului se închide corect. Dacă învățați să alăptați corect de la început, există mai puține probleme pe parcurs.”

Kulle susține, de asemenea, ca femeile să își asculte mai mult intuiția și instinctul: „Uneori se intervine prea intens din exterior. Observăm frecvent femeile care nu cunosc bine limba română sau engleză nu au aproape nicio problemă de alăptare. Acest lucru se datorează faptului că ele se bazează în întregime pe instinct”.

De asemenea, mediul în care se află mama și copilul este esențial. De exemplu, dacă partenerul nu este de acord cu alăptarea sau dacă există deja frați și surori mai mari de care trebuie să se ocupe mama, astfel încât acesta își poate găsi cu greu liniștea necesară pentru alăptare. Prea mult stres sau o lipsă de ajutor în gospodărie poate reprezenta, de asemenea, un obstacol în calea alăptării.


Cui se pot adresa femeile care se confruntă cu probleme de alăptare?

Kulle recomandă femeilor să caute încă din perioada sarcinii o moașă pentru sprijin postnatal: „În special în primele opt săptămâni, moașa este experta pentru mamă și nou-născut. De asemenea, aceasta are o viziune de ansamblu asupra oricăror dificultăți care apar”.

Dar cum poate fi identificată oferta potrivită pentru consiliere în domeniul alăptării? Este important să căutați o formare certificată. Consultantele în domeniul alăptării cu formare IBCLC beneficiază de pregătire specială pentru alăptarea în situații dificile, de exemplu cu gemeni sau la nașterile premature.

Problemele de alăptare sunt mai frecvente după o cezariană?

O naștere nu decurge întotdeauna conform planului. Este posibil ca mama și bebelușul să aibă nevoie de îngrijiri medicale înainte de a putea începe alăptarea. Va mai exista în acest caz alăptarea? Moașa vă liniștește: „Multă vreme s-a spus că bebelușul trebuie pus la sân cel târziu la o jumătate de oră după naștere. Între timp este cunoscut faptul că mulți bebeluși sunt epuizați după naștere. Ar trebui să li se acorde acest interval de timp pentru a-și reveni. Bebelușii vă anunță prin semne de alăptare când sunt pregătiți. Încep să plescăie, își duc mâna la gură. Acestea sunt reflexe infantile naturale și acesta este și momentul potrivit pentru prima alăptare.”

Suzeta dăunează alăptării?

Trebuie să evaluați în toate situațiile cu precauție utilizarea unei suzete, recomandă Christina Kulle: „Practic, suzeta nu ar trebui să fie niciodată primul lucru pe care un bebeluș îl pune în gură. Cu toate acestea, poate fi de ajutor pentru copiii cu o nevoie foarte mare de a suge”. Experta pledează pentru utilizarea suzetei doar când mama și bebelușul au format o echipă bine stabilită. Și în acest caz se aplică următoarea afirmație: doar atunci când este nevoie și doar atât timp cât este necesar.

Suzeta se bucură de o popularitate deosebită atunci când bebelușul este hrănit în mod constant la sân. Mai ales în primele săptămâni de viață și seara, intervalele dintre alăptări sunt frecvent foarte scurte. Aceste maratoane de alăptare se numesc Clusterfeeding. Mamele tinere sunt adesea nesigure și se întreabă, de exemplu, dacă laptele este suficient și dacă nu ar fi mai bine să suplimenteze alimentația. Dar Clustering-ul reprezintă ceva absolut normal, potrivit afirmațiilor moașei: „Clustering-ul apare din când în când, dar nu în mod permanent - de exemplu, în timpul fazelor de creștere sau atunci când bebelușul este bolnăvicios”.

Cât de utile sunt tetinele pentru protecția mamelonului?

La fel ca în cazul multor probleme de alăptare, se aplică următoarea afirmație și în acest caz: situația trebuie evaluată individual de către o persoană de specialitate. Utilizarea fără discernământ a tetinelor pentru protecția mamelonului nu prezintă utilitate, dar în special la femeile cu mameloane inversate, la care mamelonul este îndreptat spre interior, aceste dispozitive pot facilita începerea alăptării. „Cu efort și în timp, mameloanele ies treptat, de regulă, mai mult în afară. În acest caz se poate renunța din nou la tetinele pentru protecția mamelonului. Puține femei au nevoie permanent de tetinele pentru protecția mamelonului”, explică Christina Kulle.

Sfaturi pentru cele mai frecvente probleme de alăptare

Lactație dureroasă

Lactația nu este inițiată în toate situațiile facil. În acest caz prezintă utilitate compresele calde și reci: Aplicarea de comprese calde înainte de alăptare și comprese reci sau împachetări reci după alăptare. Dacă durerea este severă, se poate utiliza și un analgezic compatibil cu alăptarea pentru o perioadă scurtă de timp.


Lactație întârziată sau cantitate redusă de lapte

Anumite femei consideră că semințele sau capsulele de schinduf sunt utile pentru a stimula producția de lapte. „Dar același regim nu se potrivește fiecărei femei și, în general, prezintă relevanță și cantitatea specifică unui produs benefic”, afirmă moașa. Aceasta pledează pentru identificarea motivelor: „Cum este hemoleucograma? S-au înregistrat pierderi semnificative de sânge la naștere sau există afecțiuni preexistente care ar putea conduce la întârzierea lactației, cum ar fi în cazul afecțiunilor tiroidiene?” În acest caz, poate fi administrat un tratament specific.

Cantitate prea mare de lapte

Sună ca o problemă de lux, dar producția excesivă de lapte reprezintă, de asemenea, una dintre problemele de alăptare. Acest lucru se datorează faptului că este necesară pentru început uniformizarea cantității de lapte. „De cele mai multe ori, bebelușul reglează destul de bine cantitatea de lapte - pur și simplu nu bea atât de mult. De asemenea, moașa ar trebui să îi arate femeii cum să golească sânul într-un mod concentrat, fără a stimula în continuare producția de lapte”, recomandă experta. Între timp, tampoanele de alăptare pentru sutien pot ajuta la colectarea laptelui eliminat spontan.

Mameloane inflamate sau iritate

Dacă alăptarea funcționează bine pentru mamă și copil, este mai puțin probabilă iritația mameloanelor. Dar nu acesta este întotdeauna motivul: „Unii bebeluși au frenul lingual scurtat, fiind necesară clarificarea acestui aspect”, susține experta.

Și cum ar trebui să procedați dacă mamelonul este deja iritat? Aplicați o picătură de lapte matern și lăsați-o să se usuce la aer. Protecțiile speciale pentru sâni împiedică o frecare prea intensă a sutienului sau a tricoului de mamelon. Compresele răcoritoare sau unguentele pentru mameloane pot, de asemenea, să amelioreze disconfortul.

Congestia laptelui și mastita

Dacă anumite zone ale sânului sau întregul sân se întăresc și devin dureroase, această situație se datorează, de regulă, congestiei laptelui. „O congestie a laptelui trebuie monitorizată în toate situațiile de un specialist. Experta în alăptare poate judeca ce este rațional într-un caz specific. Uneori este suficientă punerea mai frecventă la sân și poziționarea bărbiei copilului în zona dureroasă”, afirmă Christina Kulle. Sunt de asemenea de ajutor compresele calde și tamponarea sânului sub apa caldă de la duș. Remediile de casă, cum ar fi brânza de vaci care se aplică pe sân, pot produce un efect calmant asupra congestiei de lapte.

Inflamația sânilor se manifestă prin febră, simptome asemănătoare gripei și stare generală de rău. Și în acest caz vă prezentăm sfatul urgent al expertei: „Prezentați-vă cât mai rapid la medic sau la moașă și nu încercați un tratament pe cont propriu! Mastita necesită un tratament profesionist.”

Copilul este agitat în timpul alăptării sau adoarme permanent

Mai ales în primele zile de viață, nou-născuții sunt frecvent încă epuizați de la naștere. Dacă fiecare sesiune de alăptare se prelungește foarte mult timp pentru că bebelușul adoarme permanent, moașa cunoaște un truc: „Pur și simplu atingeți sau gâdilați ușor anumite puncte de declanșare, cum ar fi lobul urechii, palma mâinii sau tălpile picioarelor. Pentru a încuraja reflexul de supt, puteți să mângâiați obrazul bebelușului în timp ce îl alăptați.”

Și situația opusă preocupă multe mămici care alăptează. Bebelușul este neliniștit și își tot întoarce capul în altă parte. „Acest lucru se întâmplă de obicei doar atunci când copiii sunt mai mari și observă mai mult din mediul înconjurător. În acest caz este util să vă retrageți într-un loc liniștit în timp ce alăptați”, ne sfătuiește Christina Kulle. Adoptarea unei poziții diferite de alăptare poate să atragă din nou atenția asupra mesei de alăptare: „Astfel, nu alăptați în poziția tipică de legănare, ci, în mod alternativ, pe jumătate în șezut sau ghemuit.”

Susține producția de lapte

Ceai alăptare ECO de la babylove

Cumpără acum din magazinul online dm

Absorbant și subțire

Tampoane pentru sâni de la LOVI


Cumpără acum din magazinul online dm

Pentru mameloane sensibile

Cremă pentru sâni de la babylove


Cumpără acum din magazinul online dm
x
Ne pare rău, dar nu am găsit rezultate pentru căutarea dvs. Vă rugăm să încercați cu alte cuvinte cheie.